Tacâmuri

Tacâmuri

Un set complet de tacâmuri este un lucru pe care îl avem cu toții în bucătărie. Linguri și lingurițe, furculițe și cuțite – ne folosim de ele în fiecare zi, la fiecare masă, fie că suntem acasă sau în oraș. Un set complet de tacâmuri este unul dintre primele lucruri pe care le cumperi într-o bucătărie nouă, mai ales că le găsești ușor și online. Iar QUALITY PACK îți pune la dispoziție seturi de tacâmuri deosebite, de diferite tipuri.

Acestea sunt lucruri absolut normale astăzi. Dar nu a fost mereu așa. Deși e greu de crezut, a fost o vreme când seturile de tacâmuri nu existau.

Seturile de tacâmuri nu existau.Dar să le luăm pe rând.

Lingura de exemplu, este cel mai vechi tacâm folosit vreodată. Poate că nu pare o mare surpriză faptul că, de când am simțit nevoia de mâncare, am avut nevoie și de un instrument care să ne ajute să o aducem spre gură. Iar lingurile, față de furculițe și cuțite, au putut fi făcute din produse naturale precum scoicile sau pietrele adâncite. Chiar dacă la începuturile ei umile lingura nu avea coadă, ea servea scopului pentru care fusese descoperită. Primul tacâm inventat de omenire și primul pas spre un set de tacâmuri complet. Lingura a evoluat în timp, ajungând să fie făcută din lemn, iar în timpul imperiului roman – din bronz și argint. Forma actuală a fost creată cândva în secolul al XVIII-lea, iar de atunci lingurile au devenit un accesoriu permanent folosit sub diferite forme pentru orice, de la supe la caviar.

Cât despre furculiță, ea este cea mai nouă adăugire la setul de tacâmuri. Deși a existat încă din vremuri antice, a fost folosită doar pentru a găti și a servi alimentele. Când mâncau, oamenii nu foloseau furculițe ci degetele, lingurile sau cuțitele.

Cea mai veche furculiță de masă provine din Egiptul Antic, însă cea mai recentă înregistrare a furculițelor antice vine din Veneția secolului al XI-lea. Dar răspândirea furculiței a început cu adevărat abia în secolul al XVI-lea – un „trend” început de Caterina de Medici. Aceasta a popularizat folosirea furculiței la mesele franceze după căsătoria ei cu Henric al II-lea. În momentul în care percepția asupra igienei a început să se schimbe în bine, utilizarea instrumentului cu dinți a sporit, dar chiar și atunci le foloseau doar clasele superioare. Abia în perioada industrializării furculița a fost preluată și de clasele de mijloc și de jos. Până la seturile pe care le folosim zilnic astăzi în orice bucătărie tacâmurile au parcurs un drum lung. Un drum lung dar care, credem noi, a meritat.

Cuțitele au fost folosite atât ca arme, cât și pentru mâncare încă din timpuri preistorice. Ceea ce e destul de logic, întrucât întâi trebuie să vânezi „mâncarea”, după care să o tai în bucăți, în mod ideal cu aceeași unealtă. Însă abia în timpul dinastiei Bourbon cuțitele au început să fie adaptate pentru mese. Până atunci ele erau extrem de ascuțite din cauza rolului lor dual, iar prezența lor la mese era un lucru destul de periculos, cu atât mai mult într-o perioadă în care hidratarea însemna mai degrabă vin și bere decât apă. Însă în Evul Mediu, în momentul în care furculițele au început să devină populare, cuțitele extrem de ascuțite nu au mai fost o necesitate la masă. Louis al XIV-lea le-a interzis, înlocuindu-le cu unele mai late, model care s-a păstrat și în ziua de astăzi deși materialele din care erau fabricate s-au schimbat.